Situată in apropierea centrului orașului, la sud-est de Cetatea Aiudului, Catedrala Ortodoxă a fost construită după Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918.
Construcția a început în anul 1927 și a durat câteva decenii. Catedrala este un edificiu inspirat de stilul bizantin al bisericii Sfânta Sofia din Constantinopol.
Cu ocazia unor refaceri din 1974, sculpturile din interior au fost executate de timișorenii I. Covaci si I. Hoffner, iar pictura murală de către cunoscutul pictor si grafician Profeta Eremia. Biserica a purtat inițial hramul Arhanghelilor Mihail și Gavril, iar in prezent are ca patroni spirituali pe Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigore si Ioan.
În data de 30 ianuarie 2003, Consiliul Local Aiud a aprobat ca acești ”mari dascăli ai lumii” să fie declarați patronii spirituali ai Aiudului.
UNDE SE AFLĂ